Declaraţie de presă susţinută de Valeriu Zgonea, Preşedinte al Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al PSD – Parlamentul României

 Transcriere

Valeriu Zgonea: … pentru toată Europa şi 10 lideri de grupuri parlamentare se reunesc cu doi preşedinţi de Cameră şi de Senat pentru a stabili cum putem să rezolvăm această problemă. Am avut o discuţie foarte bună cu liderii grupurilor parlamentare şi le mulţumesc colegilor pentru că au fost prezenţi. Trei chestiuni au fost stabilite de comun acord în unanimitate. Unu: avem nevoie de un avocat al poporului care să întrunească acceptabilitatea tuturor grupurilor parlamentare, o persoană cunoscută, echilibrată şi care să facă cinste acestei funcţii. Propunerea va merge către comisiile juridice, după ce fiecare grup parlamentar, până pe 15 august, va trimite fie preşedintelui camerei, fie preşedintelui Senatului CV-ul persoanei pe care o consideră independentă politic, capabilă să gestioneze această funcţie. Pe 1 septembrie, înainte de sesiunea parlamentară, liderii grupurilor politice, împreună cu preşedintele Camerei şi preşedintele Senatului, vor avea o discuţie şi sperăm ca cel puţin în primele 10 zile, în urma negocierilor, să avem o singură propunere care să meargă către comisiile juridice reunite, să fie audiată această persoană şi să devină, cu votul plenului reunit noul avocat al poporului.

Interlocutor: Aveaţi cum să faceţi acest lucru în consens în sesiune extraordinară mai repede, aşa încât să închideţi gura celor din UE. Cine a cerut această prelungire până în august?

Valeriu Zgonea: Eu nu vreau să intru în acest amănunt. Eu am convocat această întâlnire împreună cu domnul Petru Filip, preşedintele interimar al Senatului, datorită situaţiei create şi rumorii generate în UE de câteva declaraţii iresponsabile ale unor lideri politici care nu sunt liderii grupurilor parlamentare, pentru cei doi distinşi lideri ai grupurilor parlamentare au înţeles şi au şi exprimat incapacitatea ca în 24 de ore să vii cu o propunere şi celelalte grupuri parlamentare să o accepte. Aceasta este cerinţa pe care şi eu şi domnul Petru Filip am avansat-o, vreau o propunere care să fie acceptată de toate grupurile parlamentare, astfel încât să vadă toată Europa că exist un consens pentru persoana care va fi numită în funcţia de avocat al poporului. Este un discurs diferit al colegilor mei din PDL faţă de cel pe care îl vedeţi dvs la televizor, este unul echilibrat, corect şi le mulţumesc foarte mult pentru domniile lor s-au detaşat într-un fel de discursurile acelea aprinzătoare şi lipsite de conţinut şi de realitate ale unora care sunt în campanie electorală şi care aparţin PDL. Le mulţumesc foarte mult, le mulţumesc liderilor grupurilor parlamentare pentru că au acceptat această întâlnire şi că au găsit o soluţie. 15 august – se strâng CV-urile celor doi preşedinţi, 1 septembrie – discuţia.

Interlocutor: Aţi mai stabilit şi altceva, vorbeaţi de două chestiuni?

Valeriu Zgonea: Nu, aceasta este chestiunea, cele două etape, dar am considerat că varianta în care să fie o persoană echilibrată, recunoscută şi care să fie acceptată de toată clasa politică este una dintre variantele de consens pe care noi le propunem. Vedeţi, diferenţa între grupurile parlamentare USL şi cei doi preşedinţi ai Camerei de astăzi şi cei care au fost înainte este că nu am folosit niciodată în această discuţie cu liderii grupurilor parlamentare algoritmul politic, lucru acceptat şi de colegii mei de la PDL, noi vrem să arătăm că se poate construi o altă Românie şi un alt mod de a face politică în România şi că totdeauna trebuie să existe în clasa politică un consens când este vorba de instituţii publice fundamentale şi de persoane care le reprezintă pe aceste instituţii.

Interlocutor: Democrat-liberalii au fost de acord ca interimar să rămână domnul Dorneanu?

Valeriu Zgonea: Nu au stabilit, în acest moment nu sunt capabili nici domniile lor, nici alte grupuri parlamentare să poarte o negociere cu ceilalţi lideri şi să aibă o finalitate în 24 de ore. Au revenit la normalitate, 1 septembrie până atunci interimatul este stabilit de către Parlament. Eu le-am spus că dacă ei găsesc o soluţie astăzi, eu sunt dispus, împreună cu domnul Petru Filip, să convoc un Biroul Permanent reunit şi un plen reunit imediat, adică suntem capabili să facem acest lucru. Vă reamintesc că şi Senatul, şi Camera Deputaţilor au fost în cvorum, au fost votate la vot final şi într-o parte, şi în alta, proiectele de lege privind aprobarea ordonanţelor de urgenţă, pe cale de consecinţă, un plen reunit se poate face imediat. Dar, aşa cum a reieşit din dialogul dintre lideri, împreună cu cei doi preşedinţi ai Camerei şi ai Senatului, în acest moment este imposibil să găseşti o persoană pe care celelalte grupuri parlamentare să poată să o accepte. Le mulţumesc încă o dată pentru celeritate si pentru capacitatea de a înţelege că lucrurile nu se fac prin declaraţii politice iresponsabile, atât în interiorul ţării, cât şi în afara ţării şi le mulţumesc celor doi lideri de la PDL pentru modul constructiv în care astăzi au lucrat în interior.

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd