COMUNICAT DE PRESA

Partidul Social Democrat prezinta cele mai recente date sociologice realizate in colaborare cu experti internationali, din cadrul Benenson Strategy Group si al Strategic Campaigns International. Cercetarea se refera la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu.

Cele mai importante concluzii ale acestei cercetari, conform raportului publicat de Benenson Strategy Group:

Ponta și Antonescu, cei mai populari politicieni. Ratingul negativ al lui Traian Băsescu, de două ori mai ridicat decât ratingul său pozitiv.

Când am întrebat alegătorii cu privire la opiniile lor despre diferite figuri politice, am constatat că cel mai mare rating a apartinut primului ministru Victor Ponta şi preşedintelui interimar, Crin Antonescu. Ambii au fost percepuți cu mult mai favorabil decât președintele suspendat, Traian Băsescu

Aveți o opinie foarte bună, bună, proastă, foarte proastă despre…?

Victor Ponta

Crin Antonescu

Traian Basescu

Bună/Foarte Bună

61

59

29

Proastă/Foarte Proastă

34

34

68

Net Bună

+27

+25

-39

            Șase persoane din zece au o părere favorabilă despre evoluția lui Victor Ponta ca prim-ministru, trei persoane din zece avizează favorabil exercitarea funcției de către Traian Băsescu

Când am întrebat alegătorii cu privire la modul în care percep exercitarea funcțiilor de către Victor Ponta și de către Traian Băsescu, rezultatele au fost similare: 58% dintre votanți au declarat că activitatea lui Victor Ponta este bună sau foarte bună, în timp ce numai 30% dintre votanți au afirmat același lucru despre activitatea lui Traian Băsescu

Aveți o opinie foarte bună, bună, proastă, foarte proastă despre activitatea lui …?

Ponta ca
Prim Ministru

Basescu ca
Presedinte

Total Bună/Foarte Bună

58

30

Total Proastă/Foarte Proastă

34

68

Nu știu

8

2

Net Pozitivă

+24

-38

             Majoritatea votanţilor probabili votează Da la referendum

Două treimi din alegători ar vota DA la referendum, dacă ar avea loc astăzi. Sondajul nostru relevă că 60% ar vota DA, 30% ar vota NU, în timp ce 9% s-au declarat ca fiind indeciși sau au refuzat să spună cu cine ar vota. Tendința de vot afirmativă, pentru demiterea lui Traian Băsescu este puternică atât în rândul bărbaților cât și în rândul femeilor, în fiecare regiune a țării.

Cum veți vota la Referendumul de demitere al președintelui Traian Băsescu?

All

Regiune

Sex

E

W

S

Buc

M

F

Diferență

+30

+45

+16

+30

+46

+29

+31

DA

60

67

52

62

70

60

61

NU

30

22

36

32

24

31

30

NU ȘTIU/ NU M-AM DECIS

7

9

9

5

6

7

7

REFUZ SĂ RĂSPUND

2

3

3

2

0

2

3

Metodologie

BSG/SCI a realizat 1104 interviuri, la nivel național, cu alegătorii care ar vota și la alegerile parlamentare din 2012. Interviurile au fost realizate în perioada 16-20 iulie. Marja de eroare pentru rezultatele finale este de ±2.95%.

Despre Benenson Strategy Group

Benenson Strategy Group  este lider global în cercetarea opiniei publice, atât în domeniul corporativ cât şi în cel politic. Clienții nostri politici includ lideri mondiali, printre care preşedintele american Barack Obama, Preşedintele Juan Manuel Santos din Columbia, Danilo Medina preşedintele-ales din Republica Dominicană, cinci senatori americani şi alți oficiali de la toate nivelurile Guvernului American, precum şi numeroase organizaţii non-profit şi de advocacy. BSG are în portofoliu inclusiv clienți corporatiști, printre care Procter & Gamble, Campbell Soup Company, ESPN, NFL, Cadbury, Pfizer, MassMutual, TIAA-CREF, şi Verizon.

Peter Brodnitz – Partener, BSG 

Activitatea lui Peter Brodnitz cuprinde realizarea de cercetare strategică pentru zece șefi de stat şi de guvern din opt ţări. În 2007, Asociația Americană a Consultanților Politici i-a acordat titlul de “Pollster of the Year”, cea mai înaltă distincție în profesia de cercetare politică a opiniei publice. Din activitatea sa recentă face parte campania președintelui Juan Manuel Santos din Columbia și campania președintelui ales Danilo Medina din Republica Dominicană. Înainte de a se alătura BSG în 2004, Peter Brodnitz a efectuat sondaje pentru administrația Clinton, campania prezidențială a lui Al Gore și campania lui Hillary Clinton pentru Senatul SUA.

Jay Rouse – Partener, SCI

Jay Rouse are peste 25 de ani de experiență în campanii de mass-media/mesaje, strategie generală și organizare. Anterior a fost partener în Squier Knapp Dunn (în prezent SKD Knickerbocker), firma de comunicare politică și public affairs de top a Democraților americani. A fost Senior Staff şi consultant pentru campania electorală a lui Clinton în 1992 şi 1996, campania lui Gore din 2000, precum și în campaniile a  zeci de senatori şi guvernatori din Statele Unite ale Americii.

Pe plan internațional, activitatea lui include dezvoltarea strategiilor generale sau a strategiei de media pentru campaniile electorale a 17 șefi de stat în 15 țări, incluzând Rusia, Tailanda, Grecia, Turcia, Costa Rica, Argentina, Columbia, Bermuda, Filipine, Nigeria și Indonezia.

De asemenea, Jay Rouse a coordonat campanii de branding pentru AOL, Ameritech, Northwest Airlines și Procter and Gamble.

Romania Release Memo June 24

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd