COMUNICAT DE PRESĂ

Claudiu Manda (PSD): România are potențialul de a deveni un Silicon Valley al Europei de Est

Deputatul PSD Claudiu Manda subliniază faptul că Executivul, prin recentele măsuri adoptate și anunțate, a demonstrat că vizează cu prioritate crearea de locuri de muncă. Deputatul social-democrat amintește că Guvernul Ponta a pus la dispoziție 100 de milioane de euro pentru firmele IT care vor crea minimum 200 de locuri de muncă, susținând că România are potențialul de a deveni un „Silicon Valley al Europei de Est”.

„Prin întreaga sa activitate, Guvernul USL a demonstrat că înțelege care este prioritatea în actualul context socio-economic: crearea locurilor de muncă. De altfel, aceasta este și principala direcție solicitată de populația activă a României, cea care a fost sufocată de măsurile de austeritate ale guvernelor PDL. Măsurile anunțate și luate de către Executiv în ultima perioadă vor crea un număr important de locuri de muncă şi vor contribui la relansarea economiei.

Săptămâna aceasta, Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de stat de 100 de milioane de euro pentru firmele din domeniul IT care vor crea minimum 200 de noi locuri de muncă. Prin această decizie, Guvernul a profitat de oportunitatea imensă pe care o are România, un stat renumit pentru profesionistii în IT pe care îi oferă lumii. Această decizie a Guvernului USL ar putea demara o strategie inteligentă pe termen mediu și lung, care să transforme România în Silicon Valley-ul Europei de Est”, susține Claudiu Manda.

De asemenea, deputatul social-democrat menţionează că Guvernul urmează să adopte şi alte măsuri care vor crea noi locuri de muncă, după negocierile cu delegația FMI aflată în România.

„Guvernul Ponta urmează să adopte și alte măsuri care vor duce la apariția locurilor de muncă după întâlnirea cu FMI. Este vorba de eliminarea timp de un an a plăţii contribuțiilor sociale pentru toți întreprinzătorii care angajează șomeri cu vârsta sub 25 de ani sau peste 55 de ani. De asemenea, Guvernul urmează să crească deductibilitatea cheltuielilor de cercetare și dezvoltare de la 20% la 50%, pentru a stimula investițiile inovative și pentru a crea locuri de muncă. Nu în ultimul rând, și plata TVA la încasare pentru firmele cu o cifră de afaceri de până la 500.000 de euro va duce, în mod indirect, la apariția unor noi locuri de muncă”, explică deputatul PSD.

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd