COMUNICAT DE PRESĂ

 Cătălin Ivan: PDL să dea socoteală pentru jaful din fondurile UE, nu să acuze Guvernul că repară dezastrul lăsat în urmă

Cătălin Ivan, liderul delegației PSD din Parlamentul European, condamnă atitudinea celor din PDL în privința fondurilor europene, pe care o califică drept ”demagogică și iresponsabilă” și le atrage atenția democrat-liberalilor că ar trebui să răspundă în fața legii pentru ”jaful și dezastrul” din gestionarea banilor UE.

            ”Este cel puțin revoltătoare atitudinea celor din PDL, care dupa ce atâția ani au prăduit și politizat banii europeni, vin să acuze un Guvern instalat de doar 3 luni pentru situația dezastroasă în care ei au lăsat România. Dacă ar fi gestionat banii UE cu aceeasi pricepere cu care proferează minciuni în spațiul public, țara noastră nu s-ar mai fi aflat acum în această situație precară. Este o davadă incredibilă de tupeu din partea PDL, un tupeu de care credeam că am scăpat cu toții.

Cei din PDL ar face mai bine să dea socoteală în fața legii pentru jaful și problemele pe care le-au generat în ultimii ani de zile în ceea ce privește banii europeni, nu să acuze Guvernul USL că repară răul produs și face eforturi pentru a evita sancționarea României de către Comisia Europeană. Ca și cum nu ar fi de ajuns faptul că guvernele anterioare au eșuat lamentabil în creșterea gradului de absorbție, controalele OLAF arată foarte limpede faptul că, în perioada 2010-2011, s-a furat enorm din banii europeni”, a declarat Cătălin Ivan.

Europarlamentarul este de părere ca PDL se face că uită că, în prezent, toate problemele semnalate de instituțiile europene, inclusiv suspendările de plăți, care își au originea în fraude și nereguli comise în perioada Guvernului Boc. „Uită de zecile de licitații publice trucate în ultimii ani chiar de către ei -cea mai cunoscută situație de acest fel fiind cea identificată la ANRMAP. Uită de Programul REGIO, croit de Elena Udrea pentru a drena banii publici către clientela politică. Uită chiar și de gaura neagră pe care miniștrii Botiș, Lăzăroiu și Barbuau lăsat-o la POSDRU.În loc să se ascundă cât mai departe de ochii românilor, cei din PDL trec cu maximă ipocrizie peste toate aceste realități.

Obiectivul principal al Guvernului Ponta rămâne acela de a remedia toate deficiențele identificate de partenerii europeni și de a-i pedepsi pe cei care se fac vinovați de acest jaf. În ciuda atacurilor politicianiste ale celor din PDL, îi asigurăm pe români că actualul Guvern face toate eforturile necesare pentru a îndrepta situaţia din anii trecuți şi pentru a minimiza pierderile cauzate de guvernele anterioare”, a declarat Cătălin Ivan.

 

 

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd