Etichete

, , , ,

Comunicat de presă

              Premierul Victor Ponta in cadrul Congresului PES: Sper ca in Uniunea Europeana sa avem victorii mari ale partidelor socialiste

Premierul Victor Ponta, presedintele PSD, a participat sambata la Bruxelles, la Congresul Partidului Socialistilor Europeni (PES). In cadrul congresului s-a ales noul presedinte al PES, in persoana dlui Sergei Stanishev, si s-a dezbatut si adoptat o rezolutie cu tema “Impreuna pentru Europa de care avem nevoie”.

Presedintele Partidului Social Democrat a afirmat in cadrul dezbaterii “Impreuna pentru Europa de care avem nevoie” ca prin masurile luate a vrut sa demonstreze ca “austeritatea si taierile nu sunt singura cale de dezvoltare si crestere”. “Prima masura pe care am luat-o in calitate de prim-ministru a fost sa dau inapoi salariile si pensiile, deoarece banii pe care ii avem trebuie cheltuiti mai bine pentru programe economice si sociale. (…) Vreau doar sa demonstrez ca austeritatea si taierile nu sunt singura cale de a avea dezvoltare si crestere”, a spus premierul Victor Ponta.

Seful executivului roman a declarat ca austeritatea nu reprezinta o modalitate de a salva Europa, explicand ca prin exemplul Romaniei a incercat sa demonstreze ca poate exista o alternativa, un program social de guvernare, cu crestere economica. “Am incercat sa demonstrez prin exemplul tarii mele ca putem avea un program social la guvernare, sa avem crestere economica si sa le explicam oamenilor ca mai exista o alternativa la ceea ce germanii si alti conservatori sustin ca este singura cale. Daca reusim sa le dovedim oamenilor ca mai este o cale, o cale mai rezonabila, mai acceptabila, ei o vor aprecia mai mult”, a spus Victor Ponta.

La finalul congresului, premierul Victor Ponta a multumit, in cadrul unei conferinte de presa la care a participat alaturi de presedintele PES, Sergei Stanishev, si liderul social democratilor din PE, Hannes Swoboda, pentru sfaturile si suportul pe care i le-au acordat. De asemenea premierul roman si-a exprimat dorinta ca la nivelul Uniunii Europene partidele socialiste sa inregistreze cat mai multe victorii. “Sper ca in Uniunea Europeana sa avem victorii mari ale partidelor socialiste. Sunt foarte multumit de sfaturile pe care le-am primit de la colegii mei socialisti. Sunt sigur ca si astazi am avut posibilitatea de a exprima angajamentul Romaniei, al Guvernului si al PSD fata de valorile europene, fata de valorile familiei noastre politice. Sper ca urmatorii ani sa fie mult mai buni pentru familia noastra politica, pentru tarile noastre si pentru Europa. Sunt sigur ca voi avea in continuare suportul in timpul alegerilor”, a declarat Victor Ponta, dupa alegerea presedintelui PES, Sergei Stanishev.

Presedintele PSD a adaugat ca isi doreste ca Romania sa aibe o relatie foarte buna cu institutiile europene, accentuand in acelasi timp si pozitiile mult imbunatatite ale presedintilor CE si PE cu privire la Romania. “Vreau sa comentez extrem de pozitiv pozitia mult imbunatatita a presedintelui Comisiei Europene, dl Barroso, a presedintelui PE, dl Schulz. (…) Imi doresc ca Romania sa aibe o relatie foarte buna cu institutiile europene, imi doresc ca toate lucrurile care au fost neclare sa fie clarificate, fara a pretinde ca toata dreptatea e de partea mea, ci pur si simplu pas cu pas sa rezolvam problemele. (..) Romania are nevoie de o relatie cat mai buna cu institutiile europene”, a subliniat prim-ministrul Victor Ponta.

 

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd