Etichete

, ,

COMUNICAT DE PRESĂ

Grupul Parlamentar al PSD lucrează la turaţie maxima

Deputatul PSD Marian Neacşu, liderul Grupului Parlamentar al Partidului Social-Democrat din Camera Deputaților, a declarat astăzi că, în ciuda perioadei dificile, când campania electorală se apropie, deputaţii PSD şi-au demonstrat profesionalismul şi s-au mobilizat exemplar.

În acest sens, liderul Grupului Parlamentar al PSD a amintit că „USL continuă să-şi respecte promisiunile şi să îndrepte greşelile şi abuzurile vechii guvernări, cel mai recent exemplu fiind îndemnizaţia pentru mame. Cu certitudine, modul de lucru de acum, din Camera Deputaţilor, este mult mai eficient, lucrările în comisii se pot desfăşura în condiţii normale iar la votul final putem avea o imagine mai clară asupra prioritarilor. Este de salutat faptul că în sfârşit regulamentele sunt respectate iar USL demonstrează că poate lucra în interesul cetăţenilor fără teme false, în vreme ce alţii se preocupă doar să-şi împartă funcţii şi demnităţi pe care nici măcar nu le-au dobândit încă, la vot.”.

„Cu siguranţă oamenii înţeleg care a fost problema acestor ani. Bătăliile necontenite care nu au ţinut seama de nicio lege sau regulament s-au purtat in detrimentul lor iar USL le arată că tot ceea ce s-a petrecut a fost doar in beneficiul PDL sau a clientelei de partid, pentru că în realitate lucrurile s-ar fi putut mişca in direcţia bună încă de la început, aşa cum se întâmplă acum”, a susținut Marian Neacșu.

În ceea ce priveşte moţiunea simplă pe educaţie, liderul Grupului Parlamentar PSD a afirmat:  „După părerea mea este cel puţin ciudat, daca nu chiar aproape de penibil să depui o moţiune simplă împotriva Ministrului Educaţiei când alternativa pe care ne-a propus-o PDL era domnul Funeriu. Cu tot respectul pentru domnia sa, îndrăznesc să afirm că nu se va putea ridica niciodată la nivelul actualului ministru. Este greu să faci reforme când ajungi ministru numărând „pixelii albaştri” şi nu pe criterii de profesionalism. Chiar şi titlul moţiunii, care vorbeşte despre „eşec şcolar”, ne duce intr-o zonă sensibilă pentru că, in mod tragic, timpul ne-a demonstrat că, deşi eşecul şcolar există, uneori poate duce la „succesuri”. Grupul Parlamentar PSD este pregătit să respingă moţiunea şi acordă sprijin total doamnei Ministru Ecaterina Andronescu”, a concluzionat deputatul PSD.

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd