Etichete

, , ,

COMUNICAT DE PRESĂ

Compania Națională a Huilei reprezintă

oglinda incompetenței politice a celor care au condus Ministerul Economiei

          Senatorul PSD de Valea Jiului, Cosmin Nicula, face apel la politicienii care au contribuit la îngroparea mineritului din Valea Jiului să-și asume rezultatele muncii lor.

„Compania Națională a Huilei nu a fost devalizată de către mineri sau de către șefii lor direcți. Mă surprinde să văd în continuare o indolență politică dusă la extrem de către așa-zișii oameni politici care nu au curajul să declare public că situația CNH Petroșani nu a fost generată de către cei din Valea Jiului. Mă surprinde și aștept în continuare ca acei miniștrii ai Economiei să iasă public cu declarații în care să explice câte demersuri au fost făcute din Valea Jiului via CNH tocmai pentru acordarea unui preț de cost a huilei care să fie la nivelul celui practicat în UE și care să le permită să-și câștige o pâine albă. Nu mă surpinde însă ipocrizia politicienilor – care nu poate trece neobservată – dar care din păcate, nu prezintă soluții pentru economia țării, ci doar baloane de săpun electorale”, a declarat Cosmin NICULA.

Nevoia politicienilor de publicitate electorală sau doar cea de imagine trecătoare, ar trebui să se manifeste strict în cadre organizate și nu stigmatizând o categorie socială – personalul minier din Valea Jiului – categorie pentru care guvernanții nu au arătat niciodată disponibilitate.

„Minerii nu au nicio vină că această clasă politică nu are soluții și nu înțelege cadrul în care se desfășoară această activitate profesională. Minerii nu au nicio vină că factorii decidenți de la București încă nu au reușit să stabilească o strategie energetică coerentă care să elimine orice discrepanță economică și profesională de acest tip. De aceea, subliniez încă o dată, dacă CNH a fost devalizată acest lucru l-a realizat statul român prin ministerul de resort și prin incompetența miniștrilor săi”, a mai subliniat senatorul Cosmin Nicula.

Luni, 8 octombrie 2012, senatorul PSD Cosmin NICULA va cere printr-o interpelare către Ministerul Economiei toate solicitările făcute de către CNH în perioada guvernării PDL, cât și soluțiile oferite la aceste cereri de către miniștrii responsabili, respectiv Videanu, Ariton si Bode.

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd