Etichete

, , , , , ,

COMUNICAT DE PRESĂ

Cătălin Ivan: Prin declarații iresponsabile, Băsescu este cel care aduce prejudicii României!

 

Cătălin Ivan, liderul europarlamentarilor PSD, susține că Traian Băsescu aduce prejudicii României și afectează credibilitatea țării pe plan extern prin lansarea unor declarații „iresponsabile”, contrare realității, precum și opiniilor partenerilor internaționali.

„Președintele Traian Băsescu ne întreabă, cu o aroganță ieșită din comun, dacă a câștigat vreun român vreun leu din suspendarea sa în această vară. Trecând peste rușinoasa dezinvoltură cu care ignoră votul a 7,4 milioane de români, eu vin și îl întreb la rândul meu: Câștigă vreun român vreun leu din faptul că președintele atacă în mod constant guvernul și credibilitatea țării pe plan extern? Traian Băsescu este cel care aduce prejudicii grave României în Europa, prin declaratii iresponsabile, precum aceea ca ar urma un raport MCV dezastruos pentru țară”, susține Cătălin Ivan.

Europarlamentarul social-democrat mai subliniază că „partenerii externi și autoritățile europene au transmis semnale de încredere României, apreciind progresele din ultimele luni, precum și faptul că economia a intrat deja pe creștere și va continua pe acest trend. Numai Traian Băsescu vede dezastru în România și comunică acest lucru lumii întregi. El se razbună în acest fel pe românii care i-au arătat în mod explicit că nu-l mai vor. Cu siguranță răspunsul acestora va veni la votul din 9 decembrie!”.

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd