Etichete

, , , , , ,

Discurs susţinut de Victor Ponta, premierul României și preşedintele PSD – Bistrița – 17.11.2012

Transcriere

Bună dimineaţa!
Eu la Bistriţa nu pot să ţin discursuri electorale pentru că ne ştim mult prea bine de foarte mult timp. Aş putea, eventual, ca alţi prim-miniştri, să încerc să cânt o muzică lăutărească, dar intru după domnul Pugna şi n-aş vrea… bănuiesc că pe-aici, prin zonă, cu „Cenuşăreasa” şi cu „Mona mea”… Dar din ce-am auzit eu, domnul Oltean are alte argumente cu care vine totdeauna la alegători. Eu vă rog frumos să chemaţi observatorii OSCE şi să fiţi siguri că nu-şi foloseşte argumentele pe care le-a folosit întotdeauna.
Radu a spus iar chestia cu prietenul, mi-era teamă de acest lucru pentru că ştiu ce înseamnă. Aţi câştigat foarte mult, foarte mult. În 2004 am fost prima dată aici la un tânăr primar la Beclean, Nicu Moldovan, nu mi-am închipuit că şi în 2012 o să fie tot primar. Şi tot eu trebuie să vorbesc cu Nicu ce facem pentru Beclean. În 2008 aţi câştigat, când nimeni nu se aştepta, cu Ovidiu Creţu primăria Municipiului Bistriţa şi ştiu că am fost la Lechinţa,unde mi se spunea că nu se poate să câştige PSD-ul, acum, domnule primar, e uşor, nu, a doua oară? În 2012 mi-a zis Radu în campania de la locale că trebuie să mergem neapărat până la Năsăud. Zic, măi, dar nu avem nicio şansă acolo, de ce mă duci? Hai să încercăm, poate totuşi câştigăm! Mi se pare că aţi câştigat şi la Năsăud, nu? Acum însă lucrurile astea – de-aia zic eu cu prietenia – se întorc.
Cred că nu eram de o săptămână prim-ministru – nu o săptămână, o lună – şi Radu, imediat după ce s-a ales, a venit la mine în birou să-l ajut să deblocheze un program european pe care Oltean şi cu fostul preşedinte, domnul acela care arăta ca un cowboy, îl blocaseră de atâta timp. Şi am zis, bine, hai să ajut judeţul Bistriţa; l-am sprijinit pe Radu. După aia a venit că trebuie să ajut Năsăudul, că am câştigat la Năsăud şi cade primăria. Am zis, hai să ajut şi Năsăudul. După aia a venit că la Sângeorz e un alt program blocat. Am adoptat săptămâna trecută, ajutăm şi Sângeorzul. Aseară am vorbit încă o dată cu domnul primar Creţu şi de săptămâna viitoare trebuie să-i dau bani pentru datoriile la locuinţele sociale. Ajutăm şi Bistriţa. Dragii mei, eu candidez la Gorj, la Târgu-Jiu. Cereţi cam mult tot timpul, doar pe prietenie… plus că mai am de susţinut şi colegiul din Teleorman, că sunt doi prieteni care candidează acolo.
Aşa încât nu am venit să vă pun nimic electoral. Sunt absolut convins că şi podul acela de care vorbeaţi tot de la mine îl faceţi. Nu? Dar am venit să vă spun că aşa cum dumneavoastră aţi reuşit treptat, treptat, cu multă muncă, cu greutăţi, cu supărări uneori, supărări pe care le înţeleg, supărări pe care le înţeleg mai puţin, dar aţi reuşit să eliberaţi judeţul Bistriţa, acelaşi lucru încercăm să-l facem împreună, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Liviu Dragnea şi cu mine, când vorbim de România. Şi ceea ce se întâmplă şi aţi reuşit şi se întâmplă zi de zi la Bistriţa, se întâmplă şi în toată ţara. Peste tot sunt, până la urmă, aceleaşi probleme. Şi, într-adevăr, Programul Operaţional Regional, mii de proiecte, milioane de euro de care România are nevoie, a fost pus în pericol pentru nişte presupuse fraude – nu pot să vorbesc direct de fraude – comise la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în 2009-2011. Şi da, autostrăzile de care are foarte multă nevoie toată România au fost puse în pericol de un contract încheiat de Anca Boagiu într-o altă zonă a ţării, la Arad. Şi problemele pe care le are fiecare primar şi fiecare comunitate de aici, din Bistriţa, le are fiecare primar şi fiecare comunitate din întreaga ţară. Nu e foarte uşor – sigur, particip la întâlniri, colegii noştri la lansări de candidaţi, toată lumea spune „Victor Ponta să fie din nou prim-ministru”, eu sunt cel mai puţin vesel când aud lucrul ăsta. În acelaşi timp însă, aşa cum aţi făcut la Bistriţa, cred că putem să fim altfel decât cei de dinainte şi cred că putem să îndreptăm foarte multe dintre lucrurile greşite pe care le-am criticat când eram tot aici, în sală, tot aici, în Bistriţa, tot aici, la dumneavoastră în judeţ, în opoziţie.
Pentru asta, însă, avem nevoie de un lucru extrem de important, pe care vi l-am spus de foarte multe ori în ultimii doi ani, dar vi-l spun de fiecare dată. Dacă vreţi să reuşim cu adevărat, trebuie să trecem peste orice supărare, peste orice lucru din trecut, peste orice ambiţie personală. Trebuie să înţelegeţi că proiectul pentru România, „O Românie Puternică”, proiectul USL este mai important decât oricare dintre noi, este mult mai important decât oricare dintre noi, şi că dacă nu vom construi o Românie puternică, viitorul nu va mai suna la fel de bine, chiar dacă noi am reuşit să scoatem PDL-ul din administraţia locală, din Guvern, din Parlament. O Românie puternică – o spun zi de zi – este acea Românie care, atunci când are probleme, nu se duce în primul şi primul rând la cei mai slabi. Nu se duce în primul şi în primul rând să taie de la pensionari, de la profesori, de la medici, de la persoanele cu dizabilităţi, adică exact de la cei care nu se pot apăra şi exact de la cei care au mai mare nevoie. Aia nu-i o Românie puternică, aia este o Românie sălbatică. Şi dacă oamenii au fost alături de noi şi sunt alături de noi este tocmai pentru că au fost revoltaţi şi speriaţi de România sălbatică pe care au condus-o Traian Băsescu şi cei de la PDL. O Românie puternică este cea care vine şi se reprezintă alături de prietenii şi partenerii noştri din Uniunea Europeană, dar se reprezintă cu ce este mai bun pentru România, nu cu ce este mai bun pentru Traian Băsescu sau pentru un alt reprezentant al României. Sunt absolut convins că România în zilele următoare trebuie să se bată pentru ceea ce este corect şi pentru ceea ce merită: să fie o ţară europeană, să fie recunoscută şi tratată ca o ţară europeană şi, la nevoie, să aibă curajul să spună nu. Nu suntem de acord ca pentru interesul unui singur om, chiar dacă îl cheamă Traian Băsescu, să fie încă o dată sacrificată România.
În aceste zile primul ministru al Franţei a spus „nu sunt de acord cu bugetul Uniunii Europene decât dacă este corect pentru Franţa”. Primul ministru al Marii Britanii a spus „nu, nu voi fi de acord cu bugetul Uniunii Europene decât dacă este corect pentru Marea Britanie”. Primul-ministru al României a spus „domnule preşedinte Băsescu, dacă tot vreţi să mergeţi la Bruxelles, mergeţi şi bateţi-vă pentru România, nu pentru dumneavoastră. Mergeţi şi reprezentaţi o Românie care, în sfârşit, merită să fie respectată şi merită să fie tratată corect.”
Asta e o Românie puternică, pe care putem să o construim împreună nu doar câştigând alegeri – şi e foarte important să le câştigaţi pe cele din 9 – ci purtându-ne şi comportându-ne şi gândindu-ne la o Românie altfel.
Despre 9 decembrie vă spun un singur lucru. Este foarte important. Este foarte important ca în Parlamentul României, Uniunea Social Liberală să aibă din partea Bistriţei-Năsăud şase parlamentari. Este foarte important. Este important ca Guvernul Uniunii Social-Liberale să aibă sprijinul a şase oameni pe care te poţi baza, oameni care reprezintă comunităţile şi judeţul. Este foarte important ca aceşti şase oameni să fie alături de noi în schimbarea Constituţiei, acea schimbare care trebuie să ne aducă din nou la o democraţie reală, o democraţie în care 7,4 milioane de oameni sunt mai importanţi decât unul sau decât nouă. Aşa încât vin şi vă spun încă o dată, treceţi peste orice supărare, treceţi peste orice ne-ar putea despărţi, bazaţi-vă pe primarii noştri, luaţi alături de noi pe oricine crede în acest proiect şi vrea să vină în acest proiect pentru România şi împreună o să facem o Românie puternică, un judeţ Bistriţa-Năsăud puternic, iar eu, aşa prieten al dumneavoastră, o să mă uit din nou pe lista aia lungă cu care Radu Moldovan vine mereu la Guvern.
Vă mulţumesc, mult succes! Am mare încredere în dumneavoastră!

Biroul de Presă al PSD
presa@psd.ro
twitter.com/biroupresapsd