Etichete

, , , , ,

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

CONSILIUL NAȚIONAL

  DECLARAȚIE DE PRESĂ

 Afirmațiile lui Theodor Stolojan conform cărora „USL refuză sistematic participarea la dezbateri pe problemele reale ale României” fac parte din noua strategie de campanie a PDL-ARD, de a abate, de fapt, atenția de la dezastrul lăsat de fosta guvernare.

Vreau să-i amintesc domnului Stolojan faptul că USL nu numai că a făcut public programul său de guvernare, prioritățile și măsurile economice și sociale imediate care se vor aplica și după 9 decembrie, dar, în același timp, a informat populația și despre corupția patronată, ani de zile, de PDL. Iar așa cum s-a angajat, datoria USL este, în continuare, aceea de a repara toate stricăciunile făcute de guvernele comandate de la Cotroceni, de la îndreptarea nedreptăților prin tăieri de pensii, salarii, alocații, până la stoparea jafului PDL cu bani publici și fonduri europene.

Și văzând insistența cu care unii lideri PDL cer aceste dezbateri, nu pot să nu mă întreb care ar putea fi temele? Ce am putea discuta, spre exemplu, cu Theodor Stolojan? Despre naționalizarea valutei, afacerea Tofan sau Megapower? Ce subiecte am putea aborda cu Adriean Videanu? Despre cât de bine merg fabricile de marmură sau despre operațiunea „Borduriada”? Despre ce am putea vorbi cu Radu Berceanu? Despre dezvăluirile fostului lor coleg de partid, Gelu Vișan, vizavi de afacerile cu bani publici promovate de PDL Dolj?

De fapt, acest gen de cerințe absurde, nu fac decât să demonstreze cât de ridicoli sunt cei din fostul partid de guvernământ, care, continuă să trăiască în aceeași lume paralelă care nu are absolut nicio legătură cu România reală. Pentru că este tot mai evident faptul că prin astfel de mesaje populiste PDL încearcă să-și acopere faptele din trecut, să justifice scăderea catastrofală în sondaje, dar și rezultatul iminent care se prefigurează la alegeri.

Codrin Ștefănescu,

Secretar al Consiliului Național al PSD

 3 decembrie 2012