Etichete

, , ,

 Comunicat de presă

Daniel Oajdea, „oaia neagră” a campaniei electorale

             Campion absolut al amenzilor primite de la instituţiile statului pentru neregulile comise în această campanie electorală, candidatul PPDD la Camera Deputaţilor în Colegiul 9 loveşte din nou, în încercarea de a-şi adjudeca statutul de „oaie neagră” a alegerilor parlamentare.

Printr-un material neasumat, dar distribuit împreună cu fiţuica sa de campanie botezată „Ziarul nostru”, Oajdea Daniel o atacă mizerabil, colportând zvonuri şi speculaţii fără acoperire, pe candidata Uniunii Social Liberale în Colegiul 9, doamna Cristina Nichita.

Uniunea Social Liberală înţelege că aceste gesturi incalificabile sunt simptome ale disperării lui Oajdea Daniel, disperare generată de epuizarea „argumentelor” sale electorale: 0 (zero) rezultate ale activităţii parlamentare ca deputat PDL-PPDD în Colegiul 9, mită oferită sub formă de excursii, promisiuni aberante şi vandalizarea domeniului public.

Uniunea Social Liberală face un ultim apel la Oajdea Daniel să manifeste, măcar în al doisprezecelea ceas al campaniei, un minim nivel de civilizaţie şi să dovedească astfel că cei zece ani petrecuţi pe băncile aceleiaşi facultăţi din Iaşi i-au insuflat măcar un nivel elementar de urbanitate.

Biroul de presă USL Iaşi

5 decembrie 2012