Etichete

,

COMUNICAT DE PRESĂ

Draghici Mircea- CdepDeputatul PSD Mircea Drăghici susţine că avem un proiect de buget realist, echitabil şi transparent care are în prim plan investiţiile, dezvoltarea şi creşterea nivelului de trai pentru români. Bugetul pe 2013 are ca priorităţi: relansarea economică, stabilitatea politică şi creşterea încrederii investitorilor.
“Salut iniţiativa Guvernului condus de Victor Ponta în ceea ce priveşte promovarea în mod transparent a proiectului de buget al anului 2013 pe înţelesul tuturor cetăţenilor. Este pentru prima dată când se propune un buget realist, bazat pe necesităţile ţării. Mai mult, fiecare cetăţean poate, la iniţiativa Guvernului, să vadă noul buget pentru a identificare care sunt domeniile de interes pentru executiv şi ce sume sunt alocate pentru fiecare”, a precizat Mircea Drăghici.
Deputatul argeşean susţine că proiectul de buget pe 2013 pune în prim plan interesul cetăţenilor şi doreşte îmbunătăţirea acelor aspecte care au fost ignorate de fostele guvernări.
“Aşa cum am promis în campania electorală, pensionarii şi angajaţii cu salarii mici vor primi mai mulţi bani, realizându-se indexarea pensiilor cu 4% şi creşterea salariului minim la 800 lei. De asemenea, nici domeniul sănătăţii nu este ignorat de actualul executiv. Astfel, Guvernul USL nu închide spitale în încercarea de a face economie ci urmăreşte tocmai garantarea dreptului la sănătate al românilor, sumele din domeniul sănătăţii crescând cu aproape 30%”, a susţinut social democratul.
Mircea Drăghici declară că noul buget nu mai promovează modelul greşit al austerităţii care a dus la subdezvoltare şi inechitate, ci vizează dezvoltarea şi stimularea investiţiilor în domenii cheie pentru România. “În ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene, precizez că prin acest buget se pregăteşte cel mai ambiţios proces de atragere a fondurilor din ultimii 6 ani”, a precizat deputatul PSD.
​Social democratul subliniază că în anul 2013 vor avea loc reduceri de cheltuieli la principalele instituţii ale statului. Bugetul Parlamentului nu se va mări deşi avem un număr crescut de parlamentari, iar la nivelul Guvernului va scădea numărul de consilieri şi numărul angajaţilor în ministere.

Mircea Drăghici
Deputat PSD