Etichete

, , ,

COMUNICAT DE PRESĂ

Cătălin Ivan: Videanu a devenit deja un sinonim pentru „căpușă”

 Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, își exprimă revolta față de declarația fostului ministru Adriean Videanu, potrivit căreia „profiturile obţinute de Complexul Energetic Oltenia ar fi fost şi mai mari dacă Victor Ponta nu ar fi capuşat Complexul”.

„Dl. Videanu are o interminabilă doză de tupeu, care realmente îl plasează în fruntea pedeliștilor din acest punct de vedere, din moment ce își permite să acuze USL de căpușarea unor societăți pe care le-a adus pe profit. După dezastrul din epoca sa – Adriean Videanu devenind practic un sinonim pentru «căpușă» – acesta are impresia că declarațiile sale mai beneficiază de vreun strop de credibilitate. După ce a creat prejudicii la Hidroelectrica de milioane de euro, după ce a prelungit contractele cu «băieții deștepți» generând profituri imense prietenilor săi de afaceri, după ce și-a numit apropiați precum Lucian Duță în instituții importante și după ce s-a îmbogățit de pe urma «borduriadei» din timpul mandatului de Primar General, dl. Videanu este pur și simplu ridicol în încercarea sa de a da explicații despre cum a generat profit și despre cum alții sunt cei răi”, susține purtătorul de cuvânt al PSD.

 Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd

30.01.2013