Etichete

, , , , , , , , , , ,

COMUNICAT DE PRESĂ

Cătălin Ivan: Vizita premierului în Franța este una istorică. Este un semnal că relațiile dintre România și Franța se îmbunătățesc

Catalin IvanCătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că vizita pe care premierul Victor Ponta o efectuează în Franța este o una istorică pentru România. Acesta a precizat că întâlnirea de astăzi reprezenintă un semnal foarte bun că relațiile bilaterale dintre cele două state se îmbunătățesc, în condițiile în care, în perioada guvernărilor PDL, această relație a fost una foarte proastă.

„Astăzi, premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, se află în Franţa. Este o întâlnire istorică pentru că, în perioada guvernării PDL, Franţa şi România au fost într-o relaţie foarte foarte proastă, deşi Traian Băsescu se laudă peste tot că este un lider iubit de popularii europeni. Vă aduc aminte că până anul trecut Franţa a fost condusă de Nicolas Sarkozy, un lider al popularilor europeni cu care Traian Băsescu nu a avut nicio comunicare. Foarte mulţi investitori francezi au plecat din România, am pierdut locuri de muncă, am pierdut investiţii. Sunt firme mari care au plecat şi au făcut investiţii foarte mari în alte ţării. Prin urmare, este un semnal foarte bun dat de vizita Guvernului USL la Paris, un semnal că relațiile dintre România și Franța se îmbunătățesc”, a afirmat Cătălin Ivan.

Acesta a adăugat că vizita premierului este un moment important pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări.

„Vom avea investiții, sunt proiecte foarte mari de investiții în România pe care le discută astăzi miniștrii din Guvernul Victor Ponta și primul-ministru cu reprezentanții francezi. Este un moment important pentru România și pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Franța pe viitor”, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD.

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd