Etichete

, , , , , , , , , ,

DECLARAȚIE DE PRESĂ

Scandalul laptelui infestat, manipulare sau comunicare defectuoasă?

gabriela_vranceanuDe aproape 2 săptămâni, avem parte zilnic de știri despre scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină.

Au fost prelevate mii de probe, de la ferme și procesatori de pe întreg cuprinsul țării, au fost oprite de la comercializare tone de lapte, au fost oprite automate care distribuie lapte proaspăt în piețe, dar n-am aflat niciun nume de fermier sau procesator la care să se fi confirmat suspiciunile.

La Sibiu, unde s-au făcut de la începutul anului 31 de analize ale furajelor, rezultatele fiind negative pentru aflatoxină, s-a instituit o celulă de criză care face verificări zilnice pentru a evita problemele.

Săptămâna trecută, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a demisionat din funcție, iar succesorul său, fostul vicepreședinte Vladimir Alexandru Mănăstireanu ne-a asigurat că: ”Laptele care se află pe piaţă este bun de consum, iar cantitatea cu aflatoxină peste limitele admise, care a fost sechestrată şi va fi distrusă, reprezintă aproximativ 0,2 la sută din producţia zilnică de 20.000 de tone a României”.

Cu toate acestea, încrederea românilor în siguranţa laptelui vândut în magazine a scăzut în urma mediatizării intensive şi comunicării precare pe tema contaminării cu aflatoxină, doi din cinci consumatori declarând că nu au mai cumpărat lapte în ultima săptămână, potrivit unui studiu întocmit de Rogalski Grigoriu Public Relations.

 

Avem, cu siguranță, de-a face cu un caz de exces de zel în comunicarea publică a autorităților pe acest subiect. Așa cum secretomania este nocivă, tot așa poate fi la fel de nocivă o comunicare excesivă, mai ales când este vorba de suspiciuni. Încrederea consumatorilor poate fi lesne năruită printr-o frază nefericită dintr-un comunicat de presă, și nu va putea fi restabilită, decât cu eforturi și costuri mult mai mari.

Este adevărat că presa este avidă de senzațional și că are uneori tendința să amplifice anumite lucruri. Dar nu le putem aduce niciun reproș ziariștilor în cazul de față, care are la bază informații oficiale de la autoritățile cele mai îndreptățite să le ofere. De aceea se impune revizuirea protocoalelor de comunicare publică de la ANSVSA, în special în sensul evitării de a comunica public nereguli în faza de suspiciune, înainte de a fi fost validate de analize.

De asemenea, pentru a nu se induce publicului ideea că lucrurile se pot mușamaliza, după ce suspiciunile au fost confirmate de analize, este obligatoriu să se ia măsuri drastice față de cei găsiți cu nereguli, inclusiv prin mediatizarea numelor companiilor și ale produselor care fac obiectul respectivelor nereguli.

Altminteri, dacă după tot acest scandal nu se va găsi niciun vinovat și se va considera că a fost doar o alarmă falsă, cu greu vor mai putea fi convinși consumatorii, dar și producătorii de bună credință că nu am avut de-a face cu un scenariu menit să îngroape industria de profil autohtonă.

 

Gabriela Firea,

Senator PSD