Etichete

, , , , ,

Ana Birchall - declaratie

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la legea restituirii proprietatilor, un subiect care a provocat în ultimele săptămâni interes atat din partea opiniei publice cat și a guvernului.

Timp de mulți ani eforturile autorităților române cu privire la victimele oprimării comuniste s-au împotmolit în indolența și obediența față de interesele politice. Mii de persoane care s-au aflat în această situație au așteptat în zadar ca dosarele lor să fie soluționate, apelând în cele mai multe cazuri la instanțe internaționale, precum CEDO.

Despre legea retrocedării proprietăților în forma în care a fost ea creată în 2005 putem spune că a fost unul dintre cele mai mari rele care a putut fi făcut acestei țări. Din cauza legii 247/2005 statul român a fost nevoit să plătescă despăgubiri de miliarde de euro.

Proiectul de lege propus de Guvernul USL vine în întâmpinarea deciziei CEDO, prin care România are ca termen luna aprilie pentru a adopta o reglementare finală, care să rezolve restituirea fostelor proprietăți confiscate de regimul comunist și revendicate de proprietarii de drept.

Spre deosebire de guvernările PDL, Guvernul USL a încercat să găsească soluții concrete pentru ca despăgubirile să nu afecteze considerabil bugetul de stat, fiind vorba de miliarde de euro pe care nu am avea cum să le restituim într-un singur an.

Soluționarea acestor dosare reprezintă un act de dreptate pentru proprietarii și urmașii persoanelor deposedate abuziv de regimul comunist.

Este o realitate ca restituirea proprietăților a fost tergiversată timp de 20 de ani, situația devenind din ce în ce mai complicată. Tot realitatea ne arata ca problemele legate de legea retrocedării proprietăților nu sunt unele noi. Acestea au fost generate și chiar accentuate de legea 247/2005, care prevedea reforma în domeniile proprietății și justiției. Legea a fost promulgată sub directa supraveghere a ministrului Justiției de la acea vreme, Monica Macovei.

PSD s-a declarat împotriva legii 247/2005 încă din momentul în care aceasta a fost redactată, depunând atunci moțiune de cenzură. Neregulile pe care legea 247/2005 le-a cauzat au făcut ca în ultimii ani să ne trezim că pe hârtie s-au restituit suprafețe cât teritoriul mai multor state la un loc.

Pentru USL, subiectul legat de retrocedarea proprietăților a fost o prioritate, iar legea pe care Guvernul a propus-o în aceste zile vine să răspundă doleanțelor exprimate ani la rând de către cei afectați direct de amânările autorităților.

Prin legea restituirii proprietăților se respectă o cerință a CEDO. Executivul român a ținut cont în formularea proiectului de lege de punctul de vedere al Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât, după adoptarea noii legi, să nu mai existe un număr important de dosare pe agenda de lucru a Curții. Semnalele venite din partea CEDO au fost unele pozitive, dovadă că această lege respectă toate cerințele europene în materie de retrocedări.

Prin noul proiect de lege ne dorim ca restituirile să nu mai producă o gaură în bugetul României. Inițiativa Guvernului vizează restituirea în natură, acolo unde este cazul, a imobilelor confiscate. De asemenea, în cazuri speciale, precum clădiri în care funcționează școli, spitale, instituții de cultură, se va avea în vedere obligativitatea proprietarului de a păstra destinația imobilului respectiv, până la găsirea unei soluții.

O schimbare în ceea ce privește noua lege o reprezintă sistemul bazat pe puncte, aplicabil în cazurile în care nu se pot restitui în natură proprietățile. Prin acest sistem se emit titlurile, iar într-o anumită perioadă de timp li se restituie proprietarilor în numerar contravaloarea proprietății supuse retrocedării.

USL are o obligație morală față de proprietarii care au fost deposedați abuziv de regimul comunist, dar și față de urmașii acestora, de a le restitui ceea ce au pierdut. De asemenea, USL dorește să îi protejeze pe proprietarii de drept cât mai mult posibil de cei care fac afaceri din restituirea proprietăților printr-o îmbunătățire a sistemului retrocedărilor. În acest sens una, dintre măsurile care se vor institui este plata unui impozit de 85% pentru cei care nu sunt proprietari sau urmași, ci au cesionat drepturile litigioase, în vederea unui profit substanțial.

Legea propusă de USL este una care va face dreptate proprietarilor. În același timp, va pune stop mafiei retrocedărilor. De asemenea, vor dispărea presiunile făcute de acești speculanți la adresa proprietarilor.

Conform datelor avute până la acest moment rezultă că 1000 de cesionari de drepturi litigioase au primit sume în valoare de 8 miliarde de lei. Ca o comparație, pentru a vedea amploarea neregulilor apărute ca urmare a unei legislații defectuase, amintesc ca în România există un număr de 26000 de moștenitori sau proprietari care au primit doar 6,5 miliarde de lei, mult mai puțin față de acești samsari.

În săptămânile anterioare a fost depus, de către reprezentanții fostei guvernări, în frunte cu fostul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, ca o contrapondere la inițiativa Guvernului, un proiect care deja nu mai surprinde pe nimeni. Proiectul celor de la PDL și Forta Civica este încă o dovadă a lipsei de respect față de cei asupriți de regimul comunist, o dovadă de tupeu.

Aceștia susțin că USL dorește amânarea despăgubirilor pentru foștii proprietari, însă nu recunosc că cei care au amânat ani de zile rezolvarea acestei probleme au fost tocmai cei care au făcut parte din guvernările PDL. Mai mult, Mihai Răzvan Ungureanu, care acum plânge pe umerii proprietarilor, este cel care a vrut să plafoneze despăgubirile pentru foștii proprietari la 15% din valoarea reală a proprietăților revendicate.

Acum, așa cum rezultă din inițiativa depusă de către cei de la PDL și Forța Civică, se confirmă faptul că reprezentanții fostei guvernări sunt apărătorii mafiei retrocedărilor. Legea în discuție susține în mod direct samsarii imobiliari, deoarece nu numai că aceștia ar trebui să aibă prioritate în soluționarea cererilor, dar sunt și puși pe același nivel cu proprietarii de drept.

Până la acest moment, niciun guvern nu a reușit să dea o soluție viabilă   retrocedărilor. USL, prin legea pe care o propune, arată responsabilitate față de cetățenii care ne-au acordat încrederea lor.

Noua lege a restituirii proprietăților nu trebuie văzută însă ca fiind o lege a USL. Această inițiativă de a corecta nedreptățile din ultimii 23 de ani ar trebui susținute de toate formațiunile politice din Parlament. Cine dorește să blocheze această lege este dușmanul proprietarilor de drept și aliatul mafiei retrocedărilor.

 

Vă mulțumesc

Ana Birchall

Deputat Colegiul 5 Vaslui