Etichete

, , , , , , , , ,

DECLARAȚIE DE PRESĂ

Ioan ChelaruPrin scrisoarea transmisă Preşedintelui Camerei Deputaţilor de către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu arată, odată în plus că, pentru el Parlamentul nu este altceva decât o instituţie care trebuie subordonată puterii şi voinţei sale. Altfel decât privit ca un act de voinţă şi de orgoliu, nu ar putea fi interpretat gestul său de a-i solicita Preşedintelui Camerei Deputaţilor să continue procedura legislativă de adoptare a propriului proiect de lege depus la Parlament în legislatura trecută. Cu alte cuvinte, Preşedintele României îşi imaginează că forul legislativ din România funcţionează şi decide la comanda preşedinţilor celor două Camere, iar competenţele acestora sunt discreţionare în raport cu membrii Parlamentului, putându-li-se ordona acestora, în exercitarea mandatului reprezentativ care le-a fost încredinţat ce şi cum să voteze.

În contextul în care partidele politice parlamentare – inclusiv partidul care l-a propulsat pe preşedinte – au ajuns la un acord în privinţa necesităţii modificării Constituţiei, iar majoritatea parlamentară a deschis un front de discuţii guvernat de dialog, Preşedintele României îşi aminteşte brusc – probabil în absenţa altor subiecte care să-l plaseze în centrul dezbaterilor televizate – că în Parlament există un proiect de lege referitor la revizuirea Constituţiei, pe care parlamentarii „au obligaţia” să-l şi adopte. Utilizând drept cal troian rezultatele referendumului naţional din 2009, Preşedintele României consideră necesar să-şi impună voinţa faţă de actualul Parlament, a cărui poziţie şi-o doreşte şubrezită şi la a cărui deteriorare de imagine contribuie constant.

În realitate, membrii Parlamentului actual doresc să elaboreze o iniţiativă legislativă de revizuire a Constituţiei care să întrunească în cât mai mare măsură consensul naţional, prin dialog atât cu partidele politice reprezentate în Parlament cât şi cu societatea civilă. Într-un mod abrupt şi prea mult trecut cu vederea de întreaga clasă politică, Preşedintele României, prin demersurile sale anterioare, inclusiv prin cel de azi, încearcă să submineze acest demers considerând că în afară de el nimeni nu este capabil să sintetizeze voinţa cetăţenilor români şi să elaboreze o iniţiativă legislativă de modificare a Legii fundamentale.

Faptul că parlamentarii  sunt preocupaţi de felul în care cetăţenii români şi-au exprimat voinţa în cadrul referendumurilor  organizate între 2007-2012 – ceea ce înseamnă că includem aici atât referendumul din 2009,  cât şi pe cele de demitere a Preşedintelui României – este întărit prin aceea că încă de la începutul actualei legislaturi s-a constituit o comisie comună a celor două Camere ale Parlamentului de revizuire a Constituţiei care, spre deosebire de cea patronată de guvernarea PDL, constituită în legislatura anterioară, funcţionează, lucrează şi ia decizii, care sunt cunoscute de întreaga opinie publică.

Este de notorietate faptul că proiectul de lege de revizuire a Constituţiei înaintat Parlamentului de Preşedintele României în legislatura anterioară conţine numeroase elemente de neconstituţionalitate, constatate prin Decizia Curţii Constituţionale nr.799 din 17 iunie 2011, a căror dezbatere şi adoptare este imposibilă şi inacceptabilă, pentru că ar însemna încălcarea Constituţiei. În dorinţa sa de a-şi realiza scopul, Preşedintele României a considerat că nu este necesar ca din acest proiect de lege să elimine dispoziţiile neconstituţionale şi a pus pe masa Parlamentului un proiect de act normativ care, din start, era prost croit pentru că era neconstituţional, aşezându-l sub emblema întruchipării voinţei populare. Din această perspectivă, considerăm că Preşedintele României şi-a încălcat competenţele constituţionale care-l obligau la elaborarea şi iniţierea unui proiect de lege care să fie în acord cu cele exprimate la referendum, dar şi cu Constituţia. Opţiunea  pentru un Parlament unicameral a fost astfel realizată într-o manieră simplistă, mimetică care, de cele mai multe ori nu presupune nimic altceva decât înlocuirea sintagmei „Camera Deputaţilor şi Senatul” cu cea de „parlament”. Astfel, cu excepţia câtorva soluţii legislative absolut obligatorii considerăm că proiectul de lege iniţiat de Preşedintele României nu face decât să slăbească poziţia autorităţii legiuitoare în raporturile cu celelalte autorităţi publice, crescând astfel tendinţele spre autocratism sau  propune soluţii legislative insuficient reglementate – cum este procedura legislativă împrumutată probabil din sistemul bulgar, care este însă incompletă. Mai mult decât atât, proiectul Preşedintelui României loveşte şi în independenţa justiţiei, pe care deşi clamează că o vrea cât mai independentă, prin modificările propuse nu face altceva decât să o aservească prin reconfigurarea structurii Consiliului Superior al Magistraturii.

Conştienţi de acest pericol reprezentanţii în Parlament ai partidelor care au făcut parte din arcul guvernamental al fostului guvern – care-l sprijinea pe Preşedinte – nu s-a grăbit să adopte acest proiect de lege, ba chiar mai mult am putea spune că au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să întârzie cât mai mult dezbaterea şi adoptarea sa. A reproşa azi actualului Parlament că nu a adoptat încă proiectul de lege depus încă din iunie 2011 nu este altceva decât un gest de diversiune, cu atât mai mult cu cât toate partidele parlamentare s-au exprimat în sensul necesităţii modificării dispoziţiilor constituţionale referitoare la rolul şi structura Parlamentului, precum şi la reducerea numărului de parlamentari.

Rezultatele referendumului din 2009 constituie un punct de plecare – niciodată abandonat şi deloc trecut în derizoriu – de către membrii actualei comisii de revizuire a Constituţiei. De aici însă şi până la a impune Parlamentului soluţii şi termene până la care acesta trebuie să adopte un proiect de revizuire a Constituţiei, este cam aceeaşi distanţă dintre democraţie şi autocraţie. Membrii actualui Parlament sunt conştienţi de faptul că forul legislativ trebuie reformat, însă trecutul nu tocmai îndepărtat al României impune analize lipsite de patimă politică, dialog cu societatea civilă şi soluţii legislative care să se constituie într-un punct de progres şi nu de regres social, pentru că până la urmă, dincolo de toate orgoliile decidenţilor politici, Constituţia este Legea fundamentală într-un stat democratic, care dirijează toate domeniile vieţii sociale.

 

                                                         Senator Ioan Chelaru,

                                                         Vicepresedinte PSD