Etichete

, , , , , , , , ,

COMUNICAT DE PRESĂ

Ana Birchall, la conferința „Working Towards Shared Prosperity through Just Jobs”: Statul român poate fi un HUB investițional pentru companiile indiene și asiatice

Ana_Birchall_0421-195x280Deputatul PSD Ana Birchall a participat în perioada 20-21 aprilie în New Delhi, India, la invitația lui John Podesta, președintele Center for American Progress și fostul şef de cabinet al Președintelui Bill Clinton și Sabina Dewan, director Just Jobs Network la cea de-a doua Conferință globală organizată de „Just Jobs Network”, intitulată „Working Towards Shared Prosperity through Just Jobs.”

Dezbaterile din cadrul conferinței au vizat creșterea numărului și calității locurilor de muncă la nivel global, pentru a exista o dezvoltare economică mai echilibrată, incluzivă și durabilă. „Just Jobs Network” urmărește ca prin aceste conferințe să ajute factorii de decizie politică, companiile și societatea civilă, să facă față unei economii globale complexe, astfel încât să fie redusă rata somajului, îmbunătățite condițiile de muncă, iar standardele de viață de la nivel global să crească.

Conferința reprezintă o oportunitate pentru actori de la nivel global să se întâlnească pentru a găsi noi modele pentru crearea locurilor de muncă și dezvoltarea unor etape concrete spre îmbunătățirea peisajului global al șomajului mai ales în rândul tinerilor și al femeilor.

În intervenția din cadrul evenimentului, Ana Birchall a subliniat rolul din ce în ce mai important pe care India îl joacă pe piața economică internațională, afirmând că putem să vorbim de India și ca un actor internațional pe piața investițiilor.

”Cred că statul român poate fi un HUB investițional pentru companiile indiene și asiatice, mai ales prin poziția strategică pe care o ocupă, de punct de tranziție între Asia și Europa. De asemenea, consider că India poate fi o piață importantă pentru exporturile românești, un exemplu în acest sens fiind chiar fabrica de rulmenți din Bârlad, din județul Vaslui”, a spus Ana Birchall.

În cadrul vizitei întreprinse în India Ana Birchall a avut întâlniri bilaterale cu dl Rahul Chhabra, responsabil Europa Centrala din cadrul ministerul Afacerilor Externe și dl Piyush Goyal, președintele grupului de prietenie India – România și membru al Camerei Superioare a Parlamentului Indiei.

În cadrul acestor întâlniri Ana Birchall a reiterat parteneriatul dintre România și India atât pe plan parlamentar, dar și în ceea ce privește oportunitatea și necesitatea intensificării schimburilor economice și culturale dintre cele 2 țări.

De asemenea, a fost analizată posibilitatea deschiderii unui centru cultural românesc în India, care să poarte numele lui Mircea Eliade, propunere primită cu mare entuziasm de partea indiană.

Deputatul Ana Birchall a primit invitația de a reveni în India în calitate de președinte al Grupului de prietenie România-India.

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro