Etichete

, , , , , , , , ,

Comunicat de presa PSD

Discurs susţinut de Victor Ponta, premierul României şi preşedintele PSD, la Congresul UDMR, Miercurea Ciuc 

Transcriere

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, stimaţi invitaţi, domnul Antonescu se gândea că o să vorbesc în limba maghiară, însă vorbesc în limba română! Sper că traducerea mă va ajuta. Pe mine m-a ajutat când a vorbit domnul primar Ráduly, se întrerupea la momentele importante şi am înţeles doar o parte din discurs! Vreau să-mi cer scuze pentru întârziere, n-am fost chiar de la începutul manifestării dumneavoastră. Chiar dacă o să spun că întârzierea mi se datorează, presa română va spune că e din cauza lui Crin Antonescu. De asemenea, vreau să vă explic, domnule primar, despre steag: am un foarte mare respect faţă de acest steag, deoarece membri ai comunităţii dumneavoastră mi-au povestit istoria acestui steag. În urmă cu peste 400 de ani, secuii aliaţi cu Mihai Viteazu pentru libertate au purtat acest steag şi cred că trebuie respectat. N-am vrut să fie ca să nu se creadă că-i steagul PNL-ului, altfel nu era nicio ştire pentru presă!

Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie, aşa cum v-am mulţumit şi în 2010 la Congresul de la Oradea la care, de asemenea, am participat. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat oarecum din punct de vedere politic, sunt la fel de convins cum eram atunci, în 2010, de necesitatea ca partidele româneşti mari să aibă tot timpul, în orice condiţii, o relaţie de dialog, de respect, de colaborare cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, singurul reprezentant legitimat prin votul maghiarilor din România în Parlamentul României şi la conducerea structurilor locale. Nu este o alegere a noastră, a PSD sau a PNL, de a discuta cu UDMR, este alegerea maghiarilor din România care au votat în alegeri libere, atât la alegerile locale, cât şi cele generale, şi nu pot decât să spun că acest vot l-am respectat şi îl vom respecta de fiecare dată şi că, din punctul meu de vedere, UDMR este şi va rămâne reprezentantul legitim şi partenerul de dialog pentru autorităţile statului român.

În 2010 mă aflam la Congresul dumneavoastră, încercând să vă conving să ieşiţi de la guvernare, să veniţi alături de noi. N-am reuşit atunci să vă conving şi îmi pare rău, aşa cum îmi pare rău că nu suntem acum la guvernare împreună, aşa cum ar fi trebuit să fim, dar deciziile politice nu urmează întotdeauna calea cea mai înţeleaptă. Important este să ne asumăm aceste decizii şi, din punctul meu de vedere, chiar dacă acum UDMR-ul nu se află la guvernare, eu vreau să acţionez în fiecare zi ca un prim-ministru al întregii ţări, al tuturor românilor, al tuturor maghiarilor din România, pentru că responsabilitatea mea faţă de dumneavoastră este egală cu responsabilitatea faţă de cei care au votat Partidul Social Democrat sau USL-ul. Responsabilitatea mea faţă de judeţele Harghita şi Covasna este exact aceeaşi ca faţă de judeţul Gorj sau judeţul Teleorman. Cred că am exact aceeaşi responsabilitate şi, din acest punct de vedere, mă aflu astăzi aici pentru a spune încă o dată că vreau să păstrăm dialogul, vreau să găsim împreună soluţii, vreau să reuşim să stabilim lucrurile care, inevitabil, nu vor avea un acord imediat, dar să facem lucrul ăsta cu sinceritate şi cu intenţia de a evita întotdeauna conflictele şi de a găsi soluţiile cele mai bune.

Sunt câteva lucruri extrem de importante şi în colaborarea mea cu Hunor Kelemen, cu toţi reprezentaţii conducerii UDMR am fost întotdeauna foarte pragmatic şi, atât cât am putut, foarte serios. Recunosc că cel mai bine am colaborat cu singura doamnă care se află acum în prezidiu, doamna Biró, şi faptul că veţi face o organizaţie de femei la UDMR cred că e cea mai importantă modificare de astăzi. E o idee foarte bună! Doamnele sunt întotdeauna mai înţelepte decât noi în materie de politică şi cred că e important să fie mai des consultate şi puse să ia decizii.

Voiam însă să spun despre lucruri foarte concrete şi foarte pragmatice despre care în mod sigur veţi vorbi şi dumneavoastră astăzi în cadrul Congresului, dar despre care vă invit şi vă rog să dialogăm şi să continuăm să căutăm soluţii împreună, începând chiar de luni, începând chiar de săptămâna viitoare: problema modificării Constituţiei. Din nou, vreau să fac un apel la realismul dumneavoastră şi al nostru, al celor care sunt acum la conducerea ţării. Ştiţi foarte bine – şi am curajul să o spun aici – cât de greu va fi de acceptat pentru o majoritate parlamentară ideea schimbării Articolului 1 din Constituţie. Eu, în acelaşi timp, ştiu foarte bine – şi domnul primar vorbea aici de nişte principii care în 1918 au stat la baza unirii Transilvaniei cu Regatul României: da, cred că la modificarea constituţională putem împreună să găsim acea formulă care să vă garanteze şi constituţional dumneavoastră că sunteţi o parte a naţiunii, sunteţi o parte legitimă, egală a acestei ţări şi că aceasta este ţara dumneavoastră, aşa cum este ţara tuturor românilor.

Regionalizarea: o să-mi fie mai greu să-i conving pe colegii mei de la PSD şi PNL, preşedinţi de consilii judeţene, cât de importantă e regionalizarea până nu le spun care-i capitala şi cine va fi şeful regiunii. Ştiţi şi dumneavoastră cât de greu va fi de acceptat pentru noi ideea unei regiuni care să aibă ca principal criteriu componenta etnică. În acelaşi timp, şi eu ştiu că pentru dumneavoastră ideea unei regiuni uriaşe în care să mergeţi sute de kilometri până la capitala regiunii şi în care minoritatea maghiară să fie evident subreprezentată este foarte greu de acceptat, aşa încât, împreună cu dumneavoastră, vreau să găsim, pornind de la ceea ce e greu de acceptat pentru ambele părţi, vreau să găsim în soluţia regionalizării acea idee care să vă permită să vă păstraţi identitatea şi, în acelaşi timp, să vă permită să vă dezvoltaţi, pentru că eu cred că marele adversar al nostru, al dumneavoastră în acest moment este lipsa de perspectivă de dezvoltare economică. Oricâtă autonomie aţi avea, dacă tinerii de-aici, din Harghita şi Covasna, nu au unde să lucreze, dacă tinerii de-aici, dacă oamenii de-aici nu se pot dezvolta în agricultură, în industrie, în servicii, până la urmă, restul rămâne o discuţie între noi, oamenii politici. Cred şi vă rog să fiţi alături de noi, ţinând cont de toate sensibilităţile şi de toate interesele legitime, să găsim o soluţie pentru regionalizare care să fie acceptabilă şi dorită şi de către dumneavoastră şi să ne ducă, până la urmă, la acel rezultat de dezvoltare regională de care România şi dumneavoastră aveţi atât de multă nevoie. Eu sunt convins că putem să găsim această soluţie împreună. Dacă noi vom continua să spunem că nu se poate şi dumneavoastră veţi continua să spuneţi că numai aşa cum aţi zis trebuie făcut, probabil că o să fie un eşec, însă de foarte multe ori am învăţat din dialogul cu liderii dumneavoastră că oamenii care vor să gândească pozitiv pot să găsească o soluţie şi vreau să vă rog să vă gândiţi împreună cu noi la cum trebuie făcută dezvoltarea regională a României în anii care urmează.

Problema steagurilor: am rezolvat toate problemele, mai rămâne cea a steagului! Am spus în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – probabil că am fost atât de vag încât n-a înţeles nimeni ce voiam să spun, pentru că imediat ar fi ieşit un scandal; m-am obişnuit, am fost la o manifestare a colegilor mei socialişti maghiari la Budapesta şi acolo eram acuzat că sunt anti-maghiar, m-am întors la Bucureşti şi am fost acuzat că sunt prea pro-maghiar. Mă rog, probabil că există o parte de adevăr, dar mică, în ambele afirmaţii! Eu cred că împreună cu dumneavoastră putem adopta acea legislaţie la cel mai înalt standard european care, pe de o parte, să recunoască importanţa simbolurilor naţionale, steagul României, steagul Uniunii Europene, şi în acelaşi timp să recunoască şi să respecte însemnele locale indiferent cum sunt acestea, chiar dacă e vorba de galben cu albastru – aş fi preferat să fie roşu steagul dumneavoastră, dar putem să-l acceptăm chiar şi în această formulă! Important este să stabilim din nou împreună care este acea soluţie care respectă cât mai mult toate sensibilităţile naţionale, locale, ale minorităţii. Eu nu cred că relaţia dintre români şi maghiari în România de atâtea sute de ani poate fi oprită de la un simbol – cred că acel simbol trebuie respectat de toată lumea, trebuie pus la locul său şi împreună cu dumneavoastră.

Ceea ce am învăţat însă de la liderii istorici, atât ai PSD-ului, cât şi ai UDMR-ului, doi dintre ei sunt prezenţi aici – de altfel, mi-au scris discursul domnul Verestóy şi domnul Hrebenciuc! –, am învăţat că întotdeauna ceri respect dacă oferi respect. Şi inclusiv când vorbim de simboluri atât de importante sunt gata să oferim tot respectul pe care şi dumneavoastră îl acordaţi. Şi cred că acest gen de relaţie ne poate ajuta să trecem peste orice fel de lucru care ne desparte.

E o problemă recentă – deşi nu foarte recentă – legată de justiţie şi în 2010 eram în opoziţie, am spus în faţa congresului dumneavoastră că dosare politice, aşa cum au fost cele împotriva lui Zsolt Nagy, colegul dumneavoastră, sper să nu se mai întâmple în România. Vreau să vin aici şi să spun, ştiţi la fel de bine ca şi mine, că ani de zile, sub conducerea unei doamne euro-parlamentar PPE, dar n-are nicio importanţă asta, au fost dosare politice folosite în funcţie de interese împotriva unui partid sau împotriva unor oameni care deranjau. Vreau să o spun încă o dată aici, în faţa dumneavoastră, că îmi doresc – împreună cu dumneavoastră, cu Parlamentul României, cu Comisia Europeană – să construim o justiţie independentă, cu adevărat independentă, care îi va trage la răspundere pe toţi cei care încalcă legea, indiferent dacă sunt români, maghiari, germani, orice altceva, dar care nu va mai folosi niciodată, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, arma justiţiei pentru interese politice. Nu pot să comentez şi nici n-o s-o fac mai mult decât să spun că îmi doresc, repet, ca niciodată un maghiar, un român, oricine altcineva să nu mai formeze obiectul unei persecuţii politice prin arma justiţiei. E o provocare uriaşă la care trebuie să facem faţă împreună. Aici sper că am fost suficient de diplomat şi s-a înţeles exact ceea ce voiam să transmit.

Infrastructura: mă uit de câte ori ajung în zonă, s-au făcut lucruri importante, mai sunt însă multe alte lucruri de făcut pentru dezvoltarea infrastructurii zonei. Vreau să vă propun un parteneriat, vreau să investim în continuare în dezvoltarea acestei zone, vreau să cred că în exerciţiul 2014-2020 al Uniunii Europene, una dintre cele mai mari priorităţi va fi autostrada Braşov-Bacău care va trece chiar prin judeţul Covasna, că împreună putem să legăm Harghita nu doar de Târgu Mureş, ci şi de Braşov, de Moldova. Domnul primar spunea de cât de prost sunt plătiţi funcţionarii publici. Aveţi dreptate. Din acest motiv ne-am opus tăierii salariilor funcţionarilor publici în 2010 şi am reuşit să le dăm banii înapoi. Acum, dacă reuşim împreună să şi mărim salariile, sper să nu mai vrea nimeni să le taie. Asta e important şi în mod sigur funcţionari publici mai bine plătiţi şi mai cinstiţi pot să fie exact ceea ce avem nevoie. Vreau însă, când vorbim de infrastructură, vreau însă să fac un apel la dumneavoastră şi vă rog să-l interpretaţi doar ca pe apelul unui om care se gândeşte la modul în care sau la şansa pe care o vor avea copiii mei, ai dumneavoastră, de a-şi găsi un loc de muncă într-o Românie şi o Europă din ce în ce mai dificile din punct de vedere economic. Cred – şi e doar decizia dumneavoastră, dar şi datoria dumneavoastră – cred că toţi copiii din această zonă trebuie să înveţe cât mai bine limba română pentru a-şi găsi un loc de muncă nu doar în Harghita, Covasna şi Mureş, ci pentru a-şi găsi un loc de muncă peste tot în România, trebuie să înveţe limba engleză ca să poată să-şi găsească un loc de muncă în Europa. Aş vrea să nu avem noi bariere de limbă. Nu cred că limba română trebuie să fie o barieră, nu cred că limba maghiară trebuie să fie o barieră şi sunt extrem de nefericit de faptul că n-am avut niciodată ocazia să învăţ limba maghiară – cred că ar fi fost un mare avantaj pentru mine, orice limbă pe care o poţi vorbi este un mare avantaj. Vreau să cred că împreună cu Ministerul Educaţiei şi cu autorităţile locale vă veţi gândi la ce este mai bine pentru copiii dumneavoastră, ai noştri şi îi veţi îndemna să înveţe cât mai mult în cât mai multe limbi pentru a avea o şansă pentru viitor.

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş: în fiecare săptămână, unul dintre cei doi miniştri, ori ministrul Educaţiei, ori ministrul Cercetării, se află la Târgu Mureş. Am dus bătălii cu toate părţile de acolo pentru că eu cred că există soluţii, aceste soluţii se lovesc de multe ori de orgolii şi de interese particulare. Vreau să cred că toate solicitările şi drepturile dumneavoastră legitime sunt respectate, în acelaşi timp vreau să vă rog să fim parteneri, aşa cum am fost de fapt în ultimul an în acest proiect simbolic pentru dumneavoastră şi pentru Transilvania. Nu cred că o simplă confruntare pe nişte linii între profesori români şi maghiari este soluţia bună. Cred că toate deciziile pe care le luăm trebuie să le luăm în interesul studenţilor care studiază la UMF Târgu Mureş şi cred că împreună cu dumneavoastră putem să găsim soluţiile pentru aceste probleme.

Îmi cer scuze dacă m-am referit la mai multe puncte fierbinţi pe care le aveam pe agendă. Nu voiam să fiu prezent astăzi la dumneavoastră cu un simplu discurs protocolar. De altfel, şi preşedintele dumneavoastră, la Congresul PSD, a venit şi a avut un discurs foarte clar şi anume că suntem gata să colaborăm. Am reţinut şi vreau să cred că această intenţie de colaborare este susţinută de dumneavoastră, vreau să cred că împreună putem să rezolvăm lucrurile concrete şi cele simbolice şi vă asigur că la următorul Congres al UDMR-ului voi ajunge la timp pentru a asculta toate cele cinci imnuri pe care le-aţi avut la început fără să mai fie o problemă pentru nimeni.

Vă mulţumesc şi mult succes!